Se afișează postările cu eticheta Bornescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bornescu. Afișați toate postările

Bornescu: "Oferta de la U Cluj a fost de nerefuzat"

Cartile Adevarul
Mircea Bornescu a explicat de ce a ales sa joace la Universitatea Cluj, chiar daca avea o oferta buna si din strainatate, si a anuntat obiectivele alaturi de clujeni.

"Am avut o discu?ie mai ampla, apoi am ajuns la partea financiara,care, de ce sa nu recunosc, a contat. Dânsul mi-a facut o oferta de nerefuzat. Eu mai aveam o oferta din strainatate ?i a fost aproape de cea din strainatate ?i am preferat sa ramân la U Cluj", a explicat Bornescu pentru Dolce Sport.

El a povestit cum s-a despar?it de Petrolul: "M-am ata?at foarte mult de colegi, de grup, pentru ca am întâlnit un grup de oameni la Petrolul cu foarte mare caracter.

Chiar daca eu ma a?teptam sa am ceva probleme cu suporterii, pentru ca între noi a fost o rivalitate mai tot timpul, fiindca eu am jucat la Universitatea Craiova, care erau rivalii Petrolului, apoi la Rapid, care, de asemenea, erau rivalii Petrolului, am fost primit foarte bine".

Bornescu a vorbit ?i despre adversarii de la CFR Cluj.

"În momentul în care am semnat, am stiut ca între CFR ?i U Cluj este o rivalitate foarte mare în ora?. Sper ca la meciul direct sa câ?tigam noi, sa ne facem suporterii ferici?i, pentru ca ?tiu ca pentru ei este foarte important acest meci.

Îmi doresc sa ajungem pe primul loc daca se poate, îmi doresc sa câ?tigam un campionat , sa avem performan?e, cât mai sus, normal", a încheiat portarul.

Florin ?i Mihai Costea * Foto: Marian Burlacu

Malin Bot

Sub imperiul politicii anti-discriminare, mai mult impusa de lumea civilizata în care dorim sa ne integram, politicienii români, societatea civila si jurnalistii au dezvoltat o atitudine ipocrita în fata unei probleme nationale: tiganii. Continuare

Dinu Patriciu

Putem economisi, doar fiind destepti si creativi, zeci de miliarde pe an, putem atrage alte zeci de miliarde creând oportunitati de investitie. Nu conteaza.

Grigore Cartianu

Când am ajuns într-un anumit punct cu dezvaluirile despre Revolutie, un prieten, bun cunoscator al subteranelor României postcomuniste, m-a avertizat: „Ai grija, ca nici nu stii câti sobolani ai deranjat!

Petre Barbu

Nu se leaga nimic, ciorba e sleita, Antarctica e între voi.

Andrei Craciun

Virginia Woolf - s-a spus despre ea ca a fost, la timpul sau, cea mai inteligenta femeie din Anglia, si se prea poate chiar sa fi fost - s-a sinucis în 1941.

Fiecare browser poate fi îmbunatatit cu ajutorul unor programe suplimentare care sa faca navigarea pe internet mai fluida. Articol complet


View the original article here

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...