Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat că Radu Berceanu, prin declaraţiile recente la adresa sa, a fost 'simpatic, ca de obicei', şeful diplomaţiei apreciind însă că important nu este să faci diferenţa între sexul porumbeilor, ci între ulii şi porumbei.
Baconschi îi răspunde lui Berceanu: Important este să faci diferenţa între ulii şi porumbei (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
'Domnul Berceanu a fost simpatic, ca de obicei, cu
această imagine de columbofil. Eu îl ştiam şi pasionat de aviaţie,
zbura mai sus de obicei. Dar cred că este important să faci
diferenţa nu între sexul porumbeilor, ci între ulii şi
porumbei', a spus Teodor Baconschi într-un interviu
acordat ziare.com.
El a adăugat că are o expertiză semnificativă care poate fi
utilizată în atragerea numeroşilor români care nu mai votează.
'Avem nişte aşteptări de la milioane de români care nu mai votează
şi cred că expertiza mea poate conta în acest rebranding al
Partidului Democrat Liberal, la care ţin cu toată natura lui
compozită. Sigur, ca în orice organizaţie politică, există
personalităţi de foarte multe niveluri şi orientări', a spus
el.
Pe de altă parte, Baconschi a apreciat ca fiind important ca
viitorul congres al PDL să constituie un 'moment zero'.
'E important însă să facem din congres un moment zero,
în care partidul să poată creşte solid, nu pe speculaţii
procentuale, ci pe baza unei atitudini, care să reclădească şi
speranţa electoratului de dreapta şi, în acelaşi timp, motivaţia
civică a românilor, care se identifică cu PDL', a spus
el.
Baconschi a mai spus că 'este înţelept' ca agenda congresului să
fie pregătită cu seriozitate. 'Eu sper ca PDL să fie un nou partid
după congres', a mai spus Baconschi.
Pe de altă parte, Baconschi a mai spus, întrebat în legătură cu
faptul că preşedintele a spus că a fost inabil anunţând că doreşte
funcţia de prim-vicepreşedinte, că o eventuală inabilitate a sa are
drept cauză faptul că abia îşi face ucenicia politică.
'Poate că am fost inabil, pentru că îmi fac încă
ucenicia politică, dar în acelaşi timp îmi doresc o funcţie de
conducere pentru că platforma creştin-democrată, pe care o promovez
ca identitate doctrinară pentru un adevărat partid popular este
necesară', a spus Baconschi.
El a apreciat că nu trebuie să se priceapă 'la controlul din
lesă al filialelor'. 'Eu vin cu ceva foarte concret: clarificare
doctrinară, relaţia cu clasa de mijloc şi cu electoratul din
oraşele mari pe care PDL l-a cam înstrăinat, relaţia cu diaspora şi
relaţiile externe ale partidului', a spus Baconschi.
Go4it.ro transmite LIVE de la World
Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum!
Citeşte noutăţile la cald.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu