Ioan Gyuri Pascu (49 de ani) vorbeşte despre ce urmează în viaţa sa, în
primul interviu de amploare după accidentul vascular cerebral suferit
în decembrie. Gyuri înţelege acum «care e treaba cu testele pe care ţi
le dă viaţa».
Şi-a regândit priorităţile şi a învăţat să aibă răbdare cu sine.
«Adevărul»: Cum vă simţiţi în această perioadă în care presa manifestă un interes crescut faţă de persoana dumneavoastră?
Ioan Gyuri Pascu: Nu e numai acum. Se găsesc mereu motive. De obicei, când ai probleme, toată lumea „dansează' pentru tine.
Aţi avut vreo revelaţie după accident?
Am
avut multe revelaţii înainte, nu acum neapărat. N-am trecut, totuşi,
printr-o moarte clinică şi nici n-am văzut tunelul. Am înţeles care e
treaba cu testele pe care ţi le dă viaţa. Trebuie să iei fiecare
întâmplare ca pe o lecţie şi dacă nu faci asta, le vei primi la
intensităţi mai mari. Există două puncte în viaţa asta care sunt clare:
naşterea şi moartea. Între ele este o hartă foarte frumoasă care se
cheamă destin şi pe care noi o colorăm. Au fost multe semnale de alarmă
pe care le-am neglijat. Să sperăm că voi fi mai precaut.
Cărţile scrise de dumneavoastră, povesteaţi la un moment dat, au avut puterea să schimbe vieţi...
Aşa
este. Iar în ultimii doi ani am adunat nişte enunţuri şi acum sunt
pornit să scot o carte nouă, cam într-o lună, tot în stilul „În
căutarea armoniei'. S-ar putea să se cheme „Viaţă. Adevăr. Lumină'
pentru că tratează cele trei enunţuri. Dacă ne uităm la titlu pe
verticală, s-ar citi „val'. Am avut o asemenea experienţă odată la
mare, într-o seară liniştită. Am văzut cum se construieşte şi cum
dispare fiecare val. Atunci am înţeles respiraţia vieţii. Noi suntem cu
vieţuirile noastre doar o parte din viaţa care n-are început şi nici
sfârşit. Cam asta e ideea.
Dumneavoastră v-au schimbat viaţa?
Bineînţeles.
Pe mine m-a ajutat prima carte chiar în timp ce o scriam. Ştiam că sunt
doar un instrument, că nu e meritul meu că le scriu, ideile nu erau
doar de la mine. Am scris cartea în trei zile. După aceea, n-am mai
putut să scriu.
Simţiţi mai intens frica acum?
Frica
de moarte o avem cu toţii. Mi-e frică de întuneric, dar numai dacă sunt
singur. Dacă e cineva lângă mine, chiar şi un necunoscut, n-am nicio
problemă. E ciudat. Îmi trebuie o geană de lumină mereu. Eu mi-am scos
gradele de comparaţie din vocabular şi din modul în care gândesc. Nu
există „cel mai', „cea mai'. Azi spui una, mâine contracarezi. Ca-n
filmele americane cu avocaţi: „Objection! Overruled!' (Obiecţie! Se
respinge! - n.r.).
Orice sfârşit înseamnă un nou început. Mai e valabil ce spuneaţi acum câţiva ani?
Când
am început să cânt la chitară, eram în clasa a cincea, dar nu mi-a
plăcut, pentru că mă dureau degetele. Într-a noua am regăsit chitara pe
dulap şi o carte de metodă a tatălui meu şi am început din nou. Iar
acum, după atâţia ani, a trebuit să o iau de la zero, din cauza
accidentului vascular şi a problemelor cu mâna stânga. Mintea mea ştie
mişcările, dar degetele nu ascultă. Încă nu sună cum trebuie. Mai e de
lucru, repet zilnic. Trendul este pozitiv, cum se zice în
multinaţionale (râde).
Este o chestiune legată de răbdare, nu sună cum
trebuie la capătul degetului, acolo unde merge gândul. Aştept să-mi
revină puterea să pot cânta.
Teatrul şi cartea sunt proiectele mele
prioritare. Sper să încep să cânt cât mai repede, deja e plictisitor şi
nu mai am răbdare.
Nu pot să siluiesc viaţa după ce am siluit-o atâta
timp, a venit vremea să am răbdare. După ce o să fac un control, am să
întreb când pot cânta. Momentan, simt că nu pot duce mai mult de
două-trei cântece în forţă.
Pentru muzică aţi luat mereu pauză de la alte proiecte. E pe primul loc?
Nu
e pe primul loc, dar îmi place foarte mult să cânt. Ce n-aş fi vrut să
fie pe primul loc este televiziunea. Culmea, ea e pe primul loc! Că aşa
e treaba la noi în ţară. Dar, în inima mea, îmi plac foarte mult filmul
şi muzica de film.
Este muzica arta care vă defineşte?
Niciodată
nu ne-am despărţit. Întotdeauna am spus că un actor care nu ştie să
cânte are o mare lipsă, iar un cântăreţ care n-are şi talent pentru
actorie nu va fi pe scenă.
Cânt, scriu, joc pe ecran sau pe scenă
oricând, cu mare bucurie. Asta este misiunea mea pe pământ. Încerc să
ajut prin vorbe sau cuvinte. Cred. Bănuiesc. Sunt convins! (zâmbeşte)
Citeşte întreg interviul pe adevarul.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu