Leo Iorga a fost operat. Starea lui este stabilă

Leo Iorga a fost operat. Starea lui este stabilă: "

Solistul rock Leo Iorga a fost operat, joi, la Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' din Capitală, starea lui este stabilă, în prezent fiind în secţia de Terapie Intensivă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Florin Mihălţan.




Leo Iorga a fost operat. Starea lui este stabilă (Imagine: Emil Badea/Mediafax Foto)




Profesorul Florin Mihălţan a spus că intervenţia chirurgicală la
care a fost supus Leo Iorga s-a încheiat în jurul orei 12.45,
acesta s-a trezit după operaţie şi a fost dus la Terapie
Intensivă.


Purtătorul de cuvânt al Institutului de Pneumoftiziologie
'Marius Nasta' a refuzat să precizeze dacă Leo Iorga a fost operat
pentru o tumoare la plămâni, întrucât familia acestuia a cerut
discreţie în ce priveşte diagnosticul.


Mihălţan a mai spus că intervenţia chirurgicală s-a
desfăşurat în condiţii foarte bune
, iar familia lui Leo
Iorga a fost deja informată în legătură cu starea acestuia.


Leo Iorga a fost operat de o echipă medicală condusă de
profesorul Ioan Cordoş.


Surse medicale declarau, miercuri, că medicii au descoperit recent că Leo Iorga are o
tumoare la plămâni
, acesta fiind programat pentru
operaţie la Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta'.


Leo Iorga s-a născut la Arad, în 1964, şi a debutat ca toboşar
în trupa Liceului 'Ioan Slavici' din localitate. Între anii 1984 şi
1985 a fost solist al grupului Pacific, iar din 1985 până în 1988 a
fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit
solistul trupei Cargo, după care, din 1988 până în 1996 a fost
solist al trupei Compact. În 1996 s-a alăturat trupei Schimbul 3.
În prezent, Leo Iorga este solist al trupei Pacifica.


Din discografia lui fac parte albumele 'Cine eşti tu oare'
(1991, Compact) şi 'O altă tăcere' (2005, Pacifica).



"

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...