De ce Cesaria Evora cânta în picioarele goale, la fiecare concert

Cesaria Evora a fost cea mai cunoscuta cântareata de morna, o combinatie între fado portughez si blues. A fost supranumita „diva desculta", pentru ca, la fiecare concert, cânta în picioarele goale, în semn de respect pentru cei care traiesc în saracie.

Originara din insulele Capului Verde, la 27 august 1941, Cesaria Evora nu a avut o copilarie fericita. Tatal ei a murit când ea avea doar 7 ani, asa ca si-a petrecut primii ani ai vietii în grija bunicii si a fost educata de calugaritele de la manastirea din sat.

Pasiunea pentru muzica si-a dezvoltat-o înca din copilarie: Cesaria cânta în piata publica, acompaniata doar de fratele ei, saxofonistul Lela.

Când a împlinit 20 de ani, ea s-a îndragostit de un marinar din Capul Verde, Eduardo, care îsi petrecea timpul liber cântând. Acesta a introdus-o în lumea muzicii de pe insule, învatând-o mai multe stiluri traditionale.

Fiind o persoana cunoscuta în zona, lui Edurdo i-a fost usor sa o introduca pe Cesaria în play-listurile radiourilor publice, dar i-a facut cunostinta si cu mai multi patroni de baruri si restaurante, de pe scenele carora interpreta a devenit nelipsita.

A urmat câteva cursuri de canto pentru a-si perfectiona vocea si în curând a devenit „Regina Mornas" din Capul Verde. În 1987, ajutata de un cunoscut muzician si filantrop exilat în Capul Verde, ea a sustinut o serie de concerte în Portugalia.

Asa a ajuns sa-l cunoasca pe Jose Da Silva, cel care avea sa-i devina mentor si producator. Împreuna cu acesta, interpreta a plecat la Paris, unde a înregistrat, în 1988, albumul „La Diva Aux Pieds Nus" („Diva Desculta"). I-a urmat „Mar Azul", lansat în 1991, care a generat critici pozitive în presa internationala. Cântareata a devenit însa cunoscuta pe plan international abia dupa albumul „Miss Perfumado", lansat pe piata în 1992, iar „Sodade" a devenit primul ei hit de nivel mondial.

Citeste si:

Cesaria Evora a murit la vârsta de 70 de ani

Cele mai mari hituri ale Cesariei Evora - VIDEO


View the original article here

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...