Teribila poveste a câştigătorului de la „X Factor“

Andrei Leonte, un tânar în vârsta de 22 de ani, care cânta pe strazi în Italia, pentru a-si ajuta familia, a câstigat duminica seara premiul cel mare, de 200.000 de euro, pus în joc la „X Factor“.

Dupa zece saptamâni de gale live, ieseanul Andrei Leonte a dovedit ca are „factorul X" si i-a învins pe ceilalti doi finalisti: Alin Vaduva si Iulian Vasile. Tânarul, care a concurat în echipa lui Mihai Morar, si-a adjudecat marele premiu de 200.000 de euro. Cu cei aproape 1 milion de lei câstigati, Andrei are acum posibilitatea sa-si ajute familia, greu încercata pâna acum, dar se gândeste si la un viitor pentru el în domeniul muzical. Duminica seara, publicul a decis rezultatele concursului, astfel ca Andrei Leonte a fost votat de 51% din telespectatori, fiind urmat de Alin Vaduva (32,5%) si Iulian Vasile (16,5%).

Alin Vaduva a cântat alaturi de trupa Vunk

În marea finala, concurentii au avut de interpretat trei piese, dintre care o melodie cântata la auditii si un duet cu o trupa autohtona. Formatiile Mandinga, Vama si Vunk au fost invitate sa cânte alaturi de cei trei finalisti. La sugestia mentorului sau, Andrei Leonte a facut un duet cu Tudor Chirila, interpretând hitul „Vama Veche" si a reusit sa ridice întreaga sala în picioare. I-au purtat noroc si parintii sai, care au venit din Italia pentru a-l sustine si au fost vizibil emotionati pe toata durata serii. În paralel, fanii fiecarui concurent îsi sustineau favoritii în trei cluburi din Bucuresti si asteptau rezultatul final.

Iulian Vasile se simte cel mai bine pe scena

La vestea ca publicul l-a ales câstigator, Andrei Leonte s-a bucurat pe scena alaturi de toti concurentii din galele live, alaturi de mentori si de parintii sai. „A fost cea mai lunga zi. A fost cel mai bun început de an din istorie. Am plecat cu premiul si cu o familie mai mare. A fost cea mai buna zi din viata mea", a declarat Andrei Leonte. Desi seara s-a terminat cu bine, câstigatorul concursului „X Factor" spune ca s-a temut de ceilalti finalisti, foarte talentati, iar emotiile au fost pe masura. „Am îmbatrânit cinci ani...cu a zecea gala. Cu asta si cu cea a cântecelor de dragoste, pentru ca atunci a venit mama si îmi era frica sa nu fie dezamagita daca as fi fost eliminat", precizeaza tânarul.

Chirila - un accelerat, Andrei - o locomotiva

Desi parintii si-ar fi dorit ca fiul lor sa devina medic sau avocat, l-au sustinut în decizia sa de a urma o cariera în muzica. Fericitul câstigator, care este student la „Litere" în Bucuresti, vrea sa lanseze un album si îsi doreste sa poata cânta din nou alaturi de Tudor Chirila.

„Sper ca de abia acum sa urmeze viitorul. Sa pot sa fac în sfârsit ceea ce am vrut dintotdeauna, adica un album si sa ramân în lumea în care m-a introdus „X Factor". As vrea foarte mult sa mai pot sa cânt cu Tudor Chirila. M-a ghidat, i-am urmat indicatiile si a fost extraordinar. A fost ca si cum eu eram acceleratul de Mangalia, iar el locomotiva", mai spune Andrei.

Andrei Leonte considera ca „factorul X" înseamna „sa dai totul pe scena", iar evolutia sa din cadrul show-ului a fost „cea mai buna scoala din viata mea".

Tânarul vrea sa investeasca cei 200.000 de euro în viitorul sau si sa îsi ajute si parintii, care sunt plecati la munca în Italia, dupa ce, în urma cu câtiva ani, si-au pierdut casa, din cauza unei escrocherii. Andrei a cântat pe strazi în Italia, încercând sa strânga bani, dar si pentru a vedea daca poate impresiona trecatorii cu talentul sau.

Viata grea pentru Andrei

„În urma unei escrocherii imobiliare am ramas fara apartament. Cel care s-a mutat în locul nostru ne-a ajutat foarte mult, ai mei stateau într-o camera, el într-o camera si eu la un prieten. Ca sa ne putem lua altceva am facut împrumut prin banci, si ai mei au trebuit sa plece în Italia. Ei vor pleca acum înapoi, fiindca nu ar fi corect sa nu lase lucrurile în ordine acolo. Mama e ospatarita si femeie de serviciu. Îmi doresc si cred ca se vor întoarce în România", a mai marturisit câstigatorul.

Marea finala „X Factor" a fost cea mai urmarita dintre toate editiile emisiunii, înregistrând peste un milion de telespectatori.

"As vrea foarte mult sa mai pot sa cânt cu Tudor Chirila. M-a ghidat, i-am urmat indicatiile si a fost extraordinar."

Andrei Leonte

câstigator „X Factor"

Pasionat de muzica din liceu

Povestea tânarului Andrei Leonte care a încântat publicul si juriul concursului „X Factor" începe la Iasi. Aici, Andrei a facut primii pasi în muzica, descoperindu-si pasiunea în timpul liceului, când a si cântat, timp de doi ani, într-o formatie, numita „Soundcheck". Elev la Colegiul National „Emil Racovita", de la care s-a transferat mai târziu catre Colegiul de Arta, Andrei Leonte a început pregatirea în muzica la 16 ani. Atunci, s-a apucat de lectii de canto, la Palatul Copiilor din Iasi.

Un copil timid si ambitios

Profesoara Anca Apetroaiei, cea care l-a pregatit, are numai cuvinte de lauda despre cel care i-a fost elev. „A venit la mine când era în clasa a X-a. Avea doar 16 ani si de obicei nu prea primesc acesti tineri deoarece pentru multi dintre ei a cânta este doar nu moft. Nu si pentru Andrei. El m-a impresionat cu sensibilitatea lui din momentul în care i-am cerut sa cânte. Era un copil timid, dar foarte cuminte si ambitios. Îsi dorea enorm sa cânte cu instrumentisti, ceea ce e foarte important, si a intrat într-o trupa ieseana. A stat aici pentru doi ani, dupa care a mers la Bucuresti. Ma bucur foarte tare pentru reusita lui", povesteste profesoara Anca Apetroaiei.

Dana Barnea, directorul Colegiului de Arta „Octav Bancila" unde tânarul iesean a fost transferat în ultimii ani de liceu se bucura de reusita acestuia. „A absolvit Colegiul nostru în urma cu trei-patru ani. Desi n-a fost elevul meu, ma bucur tare mult ca a câstigat. Este un motiv de mândrie ca un tânar scolit la noi a pasit pe un drum bun în viata. Bineînteles, talentul de care a dat dovada pe parcursul timpului l-a ajutat foarte mult". Vasilica Costîn, Dana Chiru


View the original article here

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...